Prima întâlnire a preşedintelui Iohannis cu diaspora, la Paris: Sute de fotografii şi autografe

iohannis la iasiPreşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi seară, prima întâlnire cu reprezentanţii comunităţii românilor din afara ţării, la Paris, şeful statului fiind aplaudat îndelung pentru discursul rostit la Ambasada României şi socializând cu invitaţii zeci de minute.utÎnsoţit de Carmen Iohannis, soţia sa, aflată şi ea la prima vizită oficială alături de şeful statului, şi de ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, preşedintele Klaus Iohannis a sosit la Ambasada de la Paris la ora 19.30, unde peste 200 de români, membri ai comunităţii din Franţa, l-au aşteptat cu nerăbdare.Preşedintele a fost aplaudat câteva minute după discursul susţinut pe scena amplasată în Ambasada României la Paris. Românii din diaspora franceză au făcut, apoi, sute de poze cu Klaus Iohannis, care a socializat timp de mai bine de o oră cu cei prezenţi. Preşedintele a dat autografe pe cartea sa, ”Pas cu Pas” şi a ascultat urările celor care doreau să îl felicite pentru victoria din alegeri.Soţia sa s-a aflat tot timpul alături de Klaus Iohannis. Întrebată dacă s-a obişnuit cu noul rol, de primă doamnă, aceasta a spus că nu, şi că încearcă să se obişnuiască. Despre prima vizită în afara ţării, Carmen Iohannis a spus că a fost foarte călduroasă şi plăcută.Mulţi dintre cei prezenţi erau originari din zona Sibiului şi afirmau că sunt nerăbdători să facă fotografii cu preşedintele Iohannis, majoritatea declarând că l-au votat la alegerile din 16 noiembrie.”Sunt foarte mulţumită că este preşedintele nostru şi că în sfârşit se va schimba şi imaginea noastră”, a spus o doamnă prezentă la recepţie. ”E o persoană deosebită, l-am votat cu mare plăcere”, a mai spus ea. Despre Prima Doamnă, aceasta a spus că este ”adorabilă”. ”Sunt adorabili amândoi”, a completat ea.Printre invitaţi s-au aflat şi omul de AFACERI Ion Ţiriac şi Nicolae Manolescu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.Ion Ţiriac a răspuns întrebărilor presei, el afirmând că a votat în Paris, la alegerile prezidenţiale. ”90% am votat în afară fiindcă mă găsesc rar în ţară, dar a fost o treabă destul de încâlcită care s-a umflat puţin prea mult. Nu ar fi trebuit să se întâmple, dar să sperăm că votul electronic în viitor se întâmplă”, a spus Ţiriac, despre evenimentele de la scutinul din noiembrie, când sute de români nu au putut să îşi exprime votul, din cauza organizării deficitare a secţiilor de vot. El a mai spus că, ”realist vorbind, votul din diaspora nu este o problemă, pentru că din diaspora până acum la toate voturile care au fost au votat cam 25% din cetăţenii români care au fost afară sau au vrut să voteze”.”Oarecum s-ar fi putut aranja într-un fel sau altul, s-au prezentat mult mai mulţi dar atâta au votat întotdeauna. Şi mie mi-ar fi convenit mai mult să stau mai puţin pe la cozi, prin alte părţi, dar aceea a fost situaţia. Să sperăm că nu se mai întâmplă. (…) De vină o fi fost cineva în orice caz”, a mai declarat el.Ţiriac a vorbit şi despre aşteptările sale în privinţa lui Klaus Iohannis. ”Este foarte greu de prevăzut. Nu poţi decât să fii optimist pentru că România este o ţară mare, o ţară bogată, cu de toate şi are destui români”, a spus Ţiriac.Întrebat ce trebuie să facă Iohannis pentru a-şi păstra popularitatea şi imaginea, omul de AFACERI  a comentat: ”Aţi văzut vreodată un politician care să stea într-o funcţie un timp destul de rezonabil fără să se erodeze? Toată lumea se erodează. În general, unui politician faptele bune i se cam trec cu vederea, dar acelea rele sau cele care nu le face sunt cele mai rele. Ce sperăm noi acum? Eu am sperat întotdeauna să am un preşedinte arbitru principal, nici apărător, nici atacant, nici jucător”.Ţiriac a mai afirmat că mediul de AFACERI din Paris ”are multe aşteptări de la Hollande, înainte să aibă de la Iohannis”. ”Mediul de afaceri de la Paris are probleme în ultimii doi ani cu legislaţia, cu taxele şmd”, a mai spus el.Şi scriitorul Nicolae Manolescu a vorbit, întrebat de presă, despre aşteptările sale de la Iohannis. ”Aşteptarea esenţială să nu-şi piardă capitalul. Nu pot să spun eu ce să facă pentru că dacă aş şti aş fi în locul lui”, a spus el, adăugând că este sibian şi că se cunoaşte demult cu preşedintele Iohannis.Despre votul din diaspora, Manolescu a arătat că ”se rezolvă până la viitoarele alegeri, pentru că ”nu se poate altfel”. ”Există multe moduri de a vota. Eventual, votul electronic, vot prin corespondenţă, dar să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat”, a precizat el.Nicolae Manolescu a atins şi subiectul scandalului legat de invitaţiile transmise de Ambasada României la Paris, pentru recepţia în cinstea şefului statului. ”Nu ştiu detalii. Am văzut şi eu ce s-a întâmplat. Eu nu am primit”, a spus Manolescu, adăugând că acele remarci referitoare la invitaţi i se par ”scandaloase”.”Habar n-am cine a făcut şi cine a dat drumul. Este o chestiune confidenţială”, a precizat Manolescu, întrebat cine ar trebui să răspundă pentru această gafă. Despre responsabilitatea ambasadorului Mazuru, Manolescu a afirmat că acesta nu a făcut nicio gafă. ”Nu avea cum să ştie că doamna cu pricina a scăpat în calculator bagajul acela care s-a dus”, a spus el, precizând că deja doi dintre cei vinovaţi au fost rechemaţi.