R. Moldova va plăti cu 20 la sută mai puţin pentru gazele importate din Rusia

gazRepublica Moldova va plăti în primul trimestru un preț de 311 dolari pentru o mie de metri cubi pentru gazele naturale importate din Rusia, cu circa 20 la sută mai mic decît cel achitat în trimestrul patru al anului trecut, relatează MOLDPRES cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.Concernul rus Gazprom a informat recent societatea MoldovaGaz că prețul de 311 dolari a fost stabilit în conformitate cu acordul bilateral privind formarea costului la gazul importat, a precizat  viceministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Triboi.Moldova a plătit în trimestrul IV al anului trecut 376 de dolari pentru o mie de metri cubi. Reducerea prețurilor la petrol a determinat în mare parte diminuarea prețurilor la gaze.Amendamentele privind prelungirea Contractului cu privire la condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova pentru anul 2015 au fost semnate la 11 noiembrie 2014. A fost o premieră că echipa națională de negociatori a reușit să finalizeze procesul înainte de începerea sezonului rece. Preţul de bază prevăzut de contract este de aproximativ 332 de dolari pentru o mie de metri cubi.Potrivit contractului, în acest an urmează să fie importate 2,96 miliarde de metri cubi de gaze, inclusiv 1 miliard pentru consumatorii din dreapta Nistrului. Tranzitul de gaze naturale prin teritoriul Republicii Moldova se va ridica la 18,6 miliarde de metri cubi.