În zilele de 12 și 13 februarie, Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” din Iași organizează un seminar cu participare internațională, cu titlul “Interesele adolescenților și succesul în carieră – o analiză comparativă“. Seminarul se desfășoară în cadrul proiectului ”Forum Theatre – a Learning Instrument for Education”, fiind finanțat de Comisia Europeană (CE) în cadrul Programului ”Erasmus+”. Deschiderea oficială a lucrărilor seminarului va avea loc joi, 12 februarie, la ora 11.00, la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, urmând ca activitățile din cadrul acestuia să se desfășoare la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”. La eveniment sunt invitați profesori de la școli și colegii din Iași, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Universității ”Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, Casei Corpului Didactic, Primăriei municipiului Iași și Consiliului Județean, membri ai ONG-urilor locale. Participanții din străinătate provin de la licee din Republica Moldova (Chișinău), Ucraina (Cernăuți), Turcia, etc. ”Seminarul are ca scop diseminarea rezultatelor studiului ”Values and interests of adolescents in Europe”, precum și inițierea dialogului între participanți, cu privire la soluții pentru o mai bună implicare a tinerilor în viața socială, atingerea propriilor interese și succesul în carieră. Studiul se bazează pe cercetarea realizată de autori în rândul a peste 250 de elevi cu vârsta între 14-18 ani, din șase licee partenere (provenind din Bulgaria, Polonia, Turcia, Slovenia, Italia și România), participante în proiectul Erasmus+, ”Teatru Forum – a Learning Instrument for Education” – FOR LIFE și a fost realizat în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015. Pe lânga informarea participanților cu privire la rezultatele studiului, seminarul are ca obiective analiza aspectelor generale și specifice legate de modul în care interesele adolescenților pot fi atinse în contextul actual și creșterea gradului de conştientizare cu privire la importanța investiției în educație pentru atingerea intereselor adolescenților și obținerea succesului în carieră. Activitățile se vor desfășura sub formă de prezentări, ateliere de lucru, discuții interactive. Opiniile exprimate în cadrul seminarului reflectă doar punctele de vedere ale autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Comisiei Europene. Participarea la acest eveniment este GRATUITĂ, în limita locurilor disponibile”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. (E.M.)