Ucraina, Grecia și lupta împotriva terorismului – principalele puncte pe agenda summitului european

Summitul european informal ce se va desfășura joi la Bruxelles va avea ca principale puncte pe agendă analizarea modalităților de intensificare a luptei antiteroriste, conflictul din Ucraina și problemele survenite în relațiile cu noul guvern grec condus de extrema stângă, relatează agenția EFE.

Prima reuniune a liderilor europeni va fi cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, la această întâlnire urmând să fie abordată implementarea Registrului cu Numele Pasagerilor (PNR), bază de date ce conține informații precum numele, mijloacele de plată, datele de contact și itinerariile pasagerilor companiilor aeriene, inițiativa considerată un instrument important în lupta împotriva terorismului. Principalele grupuri politice din PE au convenit ca până la sfârșitul anului în curs să aprobe acest proiect, ce a stârnit însă numeroase critici cu privire la respectarea dreptului la viață privată.

Se așteaptă ca la finalul summitului să fie adoptată o declarație comună ce va stabili orientările politice care vor ghida în lunile următoare elaborarea de noi măsuri de combatere a terorismului.

După discuțiile cu Martin Schulz, cei 28 de șefi de stat sau de guvern se vor întâlni cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, pentru a lua în discuție evoluția crizei politico-militare din țara sa și rezultatele negocierilor de pace purtate miercuri seară la Minsk de acesta împreună cu președintele rus, Vladimir Putin, francez, Francois Hollande, și cu cancelarul german Angela Merkel.

Miniștrii de externe ai statelor UE au aprobat extinderea listei responsabililor ruși sau ucraineni pro-ruși vizați de sancțiunile blocului comunitar cu încă 19 nume și 9 entități, dar au stabilit ca această decizie să nu intre deocamdată în vigoare pentru a da o șansă negocierilor de la Minsk.

Din discuțiile de la summit nu va lipsi una dintre problemele care-i preocupă cel mai mult pe liderii europeni, respectiv situația din Grecia, deși chestiunea nu este înscrisă pe agendă în astfel de termeni, ci cu titlul de ‘o mai bună coordonare a politicilor economice în cadrul Uniunii Economice și Monetare’.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a invitat la această dezbatere despre Grecia și pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și pe cel al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, care este și ministru de finanțe în guvernul olandez, acesta urmând să prezinte un raport cu privire la discuțiile purtate cu noul guvern de la Atena, care nu vrea să continue politicile de austeritate, însă cere creditorilor internaționali să reducă din nou datoria publică a Greciei.

Raportul lui Dijsselbloem va face referire și la reuniunea de miercuri a miniștrilor de finanțe din zona euro, care vor încerca să ajungă la un compromis cu guvernul de la Atena în ce privește acordul de asistență financiară convenit cu Grecia, dar care expiră luna aceasta și pe care executivul condus de Alexis Tsipras refuză să-l prelungească în aceleași condiții.

De altfel, summitul de joi va marca și intrarea acestuia din urmă pe scena europeană, el având acum ocazia să-și prezinte detaliat intențiile, printre care s-ar putea număra și căutarea de credite în afara Europei, inclusiv în Rusia sau China, mai ales că ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia va lua în considerare o astfel de cerere dacă guvernul de la Atena o va formula în mod oficial.

One comment

  1. Se pare ca exista ”simpatie” intre Ucraina si Grecia, desi initial se presupunea o simpatie intre Rusia si Grecia.