Persoanele cu probleme legate de jocuri de noroc din regiunea Moldovei pot beneficia de ajutor specializat gratuit, prin intermediul programului “Joc Responsabil”. Psihologul Cristian Petrescu, din Iaşi, s-a alăturat echipei de specialişti a proiectului şi oferă consiliere şi îndrumare celor ce au nevoie. Astfel, cei ce simtc ă au depăşit limita divertismentului sau membri ai familiilor acestora pot apela la serviciile programului “Joc Responsabil”, puse la dispoziţie în mod gratuit pentru aceştia. Cabinetul de consiliere psihologică din Iaşi face parte dintr-un proiect derulat la nivel naţional, care oferă ajutor persoanelor ce se confruntă cu probleme legate de jocuri de noroc. Programul are în spate cea mai bună echipă de psihologi din România în tratarea acestor probleme, din care face parte şi reputatul psihiatru dr. Cristian Andrei. “Problemele de joc pot fi rezolvate (…) Este important să depistăm sursa acestora, ce a cauzat comportamentul jucătorului. De aceea, este nevoie de ajutor specializat, oferit de un psiholog. Noi, cei din echipa “Joc Responsabil”, ne dorim să oferim un ajutor real. Astfel, colaborăm cu cabinete din Iaşi, Bucureşti şi Cluj. Însă, orice persoană din România poate să beneficieze de consiliere şi îndrumare, prin intermediul liniei telefonice gratuite.”,spune psihiatrul dr. Cristian Andrei, consultant al programului ”Joc Responsabil”. Proiectul beneficiază de experienţa cello rmai buni specialişti din România în tratarea problemelor de joc. Programul asigură metode de auto-testare, prin intermediul site-ului dedicat (www.jocresponsabil.ro), precum şi o linie telefonică Helpline, de tip TEL-VERDE 0800.800.099, prin intermediul căreia juctorii au posibilitatea de a lua legătura cu un psiholog şi de a primi consiliere telefonică gratuită. De asemenea, aceştia se pot programa la două şedinţe gratuite de evaluare şi consiliere la unul din cabinetele partenere ale programului. Mai mult, persoanele din zona Moldovei şi a Transilvaniei pot solicita, în urma discuţiilor telefonice, să fie redirecţionate către cei doi psihologi regionali, implicaţi în proiect, cu cabinet în Iaşi şi Cluj. Proiectul “Joc Responsabil” are ca scop prevenirea, identificarea şi asistarea jucătorilor cu probleme legate de jocurile de noroc și propune un program de intervenţi eeficient, nu doar pentrupersoanele care se confruntă cu acest fenomen, ci şi pentru familiile acestora. Cabinetele partenere ale programului se găsesc în Bucureşti, Iaşi ş iCluj, însă orice persoană din România poate primi consiliere prinintermediul liniei telefonice de tip TEL VERDE. Programul “Joc Responsabil” este susţinut de către două asociaţii profesionale din zona jocurilor de noroc, Romslot şi Romanian Bookmakers. (E.M.)