Bolile bătrâneții

Organismul uman, pe masura ce inainteaza in varsta, sufera o serie de modificari legate de declinul functiilor fiziologice, ceea ce determina o scadere a capacitatii de raspuns la stres si o crestere a incidentei bolilor. Se diminueaza capacitatea fizica, functiile pulmonare, cardiace, renale, sexuale, endocrine, auditive, vizuale. Batranii sunt extrem de sensibili si vulnerabili, devenind dificil de ingrijit atat de personalul medical cat si de familie. În timp se produce pierderea abilitatii pentru activitatile zilnice (capacitatea de a se spala singuri, de a se imbraca, de a merge la toaleta, de a-si curata locuinta. Imobilizarea la pat poate duce la accentuarea depresiei si izolarea sociala a acestor oameni. Se pune intrebrea: trebuie sa ne temem de batranete? Batranetea este o etapa inevitabila in viata noastra, dar o putem face mai usoara si putem sa fim cat mai putin dependenti de ceilalti. Acest lucru este posibil printr-un program bine ales de exercitii fizice adaptat nivelului individual de rezistenta, sub directa supraveghere medicala. În acest mod se pastreaza functiile organismului, se previn bolile cardiovasculare, este combatuta obezitatea, scade mortalitatea. Alimentatia trebuie adaptata si ea varstei, fara excese de grasimi animale (carne de porc grasa, untura, unt), dulciuri concentrate (ciocolata, prajituri de cofetarie), cu continut bogat in fructe si legume. Cantitatea de lichide trebuie sa fie minimum 1,5 litri pe zi.
Vizitele medicale sunt mai mult decat necesare dupa varsta de 65 de ani, in special examenele oftalmologice.

Bătrâneţea nu este o boală, aşa cum era considerată în prima jumătate a secolului XX; ea este un cumul de procese normale, cu anumită evoluţie în timp, o etapă a vieţii, de mare complexitate medicală şi modico-socială.
Bătrâneţea era şi mai este încă frecvent asociată cu singurătatea şi polixnorbiditatea, cu dificultatea de îngrijire individuală şi de a îngriji pe alţii.
Batrâneţea începuse să fie echivalentă, în special în ţările industrializate, cu obligativitatea pensionării, cu excluderea din activitatea socială; era considerată ca o perioadă în care nimic sau aproape nimic nu mai poate fi folosit, iar bătrânul era izolat şi părăsit. Realitatea demonstrează însă contrariul: vârstnicii sunt capabili de activităţi utile lor înşişi şi altora, pot să rezolve şi să iasă din situaţii grele, să-şi valorifice creativitatea. Vârstnicii sunt tezaur de înţelepciune şi păstrători de istorie. „Păstrătorii devin în istorie, prin vocaţia, prin caracterul şi prin inspirata lor alegere, la fel de importanţi, ca şi descoperitorii”.
In accepţiunea anilor ’80 bătrâneţea este „şi o stare de spirit”, viziune prin care vârstnicii sunt în primul rând chemaţi să demonstreze censul şi valoarea senectuţii umane, creatoare, utilă şi înţeleaptă.
Abordarea realistă şi optimistă a problematicii vârstnicilor şi bătrânilor a fost totdeauna punctul de vedere al şcolii româneşti de gerontologie.
O stare bună de sănătate pe parcursul întregii vieţi este elementul determinant al unei bătrâneţi satisfăcătoare; în absenţa bolilor cronice degenerative, durata de viaţă ar creşte cu 10—20 de ani.
S-a demonstrat că bolile şi consecinţele lor nu constituie un atribut al proceselor de îmbătrânire. In cursul vieţii suntem permanent expuşi agenţilor patogeni şi factorilor de mediu ambiant care pot influenţa, în condiţiile stărilor de boală, ritmul şi orarul îmbătrânirii. Pe măsura înaintării în vârstă, noxele patologice influenţează organismul cu o frecvenţă şi intensitate crescută, ceea ce implică măsuri de profilaxie, un diagnostic precoce şi la nevoie un tratament corespunzător.
Pentru vârstnici, în mod special trebuie avute în vedere incidenţa şi prevalenta crescută a proceselor tumorale, riscul accidentelor, particularităţile morfo-funcţionale, cu dificultăţi de adaptare şi psihologice, cu tendinţe la izolare. Sistemele actuale de asigurare a sănătăţii vârstnicilor sunt axate pe unităţi instituţionalizate: spitale do geriatrie, spitale de zi, cămine-spital. în viitor va trebui să se pună accentul pe măsurile de sănătate primară, prin care să se asigure îngrijirea vârstnicilor în propriul cămin, in cadrul familiei.
In această accepţiune, îmbătrânirea sănătoasă trebuie pregătită printr-o atitudine comportamentală, care să fie iniţiată încă din copilărie.
Conceptul de gerontoprofilaxie este orientarea de bază în pregătirea senectuţii şi în protecţia sanitară a vârstnicilor. Profilaxia, adică măsurile menite să întârzie apariţia fenomenelor de îmbătrânire, cuprinde un complex de măsuri igienico-sanitare şi o atitudine activă, prin substanţe eutrofice.
Conceptul de gerontoprofilaxie. Medicina omului sănătos îl sintetizează in modul cel mai edificator. Medicul anilor ’80 şi al deceniilor viitoare va trebui să-şi însuşească metodologia îngrijirii omului sănătos şi a menţinerii stării de bine fizică şi mentală. însuşirea disciplinei de gerontologie şi geriatrie este un imperativ în anii ce urmează. Vor fi necesare măsuri de identificare şi evaluare a factorilor de risc ai proceselor de îmbătrânire, care ţin de prevenirea şi combaterea bolilor cronice degenerative, de factorii mediului ambiant, de comportament, de mediul industrial. Sunt necesare măsuri de gero-igienă prin utilizarea factorilor naturali, ai culturii fizice, o alimentaţie raţională şi o disciplină a muncii.
Unul din obiectivele principale ale medicului geriatru de familie este prelungirea perioadei active a vieţii şi posibilitatea unei bătrâneţi utile, demne. Aceasta presupune acţiuni medicale şi medico-sociale.
Cum bătrâneţea este a tuturora şi a fiecăruia în parte, urmează să se creeze o atitudine comportamentală la nivel individual şi populaţional, o stare de spirit, care să ducă la respectarea unei conduite menită să creeze premisele unei vieţi active.
Menţinerea stării de sănătate se poate asigura prin introducerea consultaţiei gerontologice profilactice, care urmăreşte:
— întârzierea procesului normal de îmbătrânire şi menţinerea acesteia în limitele fiziologice, şi
— prevenirea primară, secundară şi terţiară a bolilor cronice care imprimă un ritm precoce sau accelerat proceselor de îmbătrânire.