Italianul Massone a preluat echipa Ceahlăul pentru ”farmecul discret al României”

Avocatul italian Angelo Massone a declarat, într-un interviu acordat presei din Peninsulă, că a preluat echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț pentru ”farmecul discret al României”.

Massone a preluat clubul de sub Pietricica la sfârșitul anului 2014, după ce tentativa sa de a deveni acționar la Rapid a eșuat în vara trecută.

”Aș numi-o mai mult o inițiativă, decât o aventură. Cred că liga română are o mare marjă de creștere. E o lume fotbalistică aflată în dificultate, dar care, în același timp, produce multe talente. În acest moment, suferă din punct de vedere al organizării, dar văd perspective frumoase”, a afirmat Massone pe site-ul cunoscutului analist italian Gianluca Di Marzio.

”Achiziția echipei a avut loc înainte de Crăciun. Iar acum ne aruncăm cu capul înainte în returul campionatului care începe pe 23 februarie”, a mai spus Massone, care a subliniat că în prima etapă Ceahlăul va întâlni pe CFR Cluj, ”cea mai faimoasă echipă din campionat”, dar care a primit o penalizare de 24 de puncte. ”Pentru noi va fi un meci foarte important”, a indicat Massone.

Ceahlăul ocupă locul 14 în clasament, dar Massone e mulțumit de noul antrenor și de perioada de pregătire. ”Pe banca tehnică am decis să-l aducem pe Ze Maria, care e o garanție ca antrenor. Apoi, am luat deja opt jucători noi, dintre care doi italieni: Vono, care era la Catanzaro cu Ze Maria, și Chieriletti, care a mai jucat la Salernitana”,a explicat Massone, care are și o conducere executivă formată din italieni. Director general e Riccardo Ronca, iar director sportiv Renzo Rossi, ”care fac o treabă foarte bună, iar până la finalul perioadei de mercato vor completa lotul de jucători”.

Angelo Massone privește cu optimism către viitor, mai ales că i-a fost concesionat stadionul de către primărie și intenționează să construiască o mare academie pentru sectorul juvenil.

”Nivelul fotbalistic e foarte înalt, mai ales la nivel juvenil, iar în anumite cazuri cred că e superior italienilor”, a afirmat Massone, care a oferit și un exemplu: în meciul amical susținut de Ceahlăul cu echipa primavera a clubului Lazio a avut șansa debutului un jucător născut în 1999, care este monitorizat de Arsenal. De asemenea, investitorul italian a precizat că Ceahlăul are în lot și trei internaționali Under-21.