Senatul a aprobat solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva lui Ion Ariton

Ion AritonSenatul a aprobat, joi, cu 77 de voturi ”pentru” şi 52 voturi ”împotrivă”, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei.Senatul a aprobat solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva lui Ion Ariton.Votul a fost secret, cu bile.Din totalul de 168 de senatori, şi-au exprimat opţiunile 137, fiind înregistrate 77 de voturi ”pentru”, 52 ”împotrivă”, alte 8 voturi fiind anulate.Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost adresată Senatului în cadrul Dosarului 50/P/2014, în vederea formulării cererii de  urmărire penală faţă de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei.Ariton este acuzat de procurori că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane lei, organizarea ”Galei Bute” de către firma lui Rudel Obreja.DNA vrea să înceapă urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Ion Ariton pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.