Prinși în timp de comercializau țigări de contrabandă
În cursul zilei de 12.02.2015 o patrulă din cadrul Poliției orașului Târgu Frumos a oprit în trafic un autoturism în care se aflau S. Cristina, de 30 ani şi A.Vasile, de 25 ani, ambii din oraşul Târgu Frumos. La efectuarea controlului cei doi au scos de sub îmbrăcăminte câte 50 pachete de ţigări fiecare care aveau aplicate pe ambalaj timbru fiscal de provenienţă Ucraina. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contraband.
Cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier
În seara zilei de 12.02.2015, în jurul orelor 22:00, polițiștii Biroului Rutier Iași au fost sesizaţi de un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi despre faptul că pe bld. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost oprit un șofer care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La fața locului s-a constatat că M. Laurenţiu, de 47 ani, din mun. Iaşi în timp ce conducea un autoturism a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Locale întrucât se deplasa pe str. Horia, iar la efectuarea virajului la stânga către Hotel Traian, a intrat printre pilonii ce delimitau partea carosabilă de trotuar, oprindu-se în faţa chioşcului pentru ziare. Totodată, șoferul emana o puternică halenă alcoolică. În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că acesta avea permisul de conducere în poziţia reţinut, având dreptul de conducere suspendat pentru alte două infracţiuni săvârşite în anul 2014. De asemenea, autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare expirate din data de 10.02.2015. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză este întocmit dosar penal.
Pietoni, traversați regulamentar strada!
În cursul zilei de 12.02.2015, polițiștii Biroului Rutier Iaşi au organizat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere comise din vina pietonilor. S-a acționat în 5 zone din municipiul Iași ( Bld. Nicolae Iorga, Str. Silvestru, Str. A. Panu, bld. Tudor Vladimirescu, Bld. Alexandru cel Bun) fiind sancționați 27 de pietoni care traversau strada prin locuri nepermise. Valoarea amenzilor este de aproape 2500 lei.
Acțiune pe linia prevenirii delictelor silvice în comunele Todirești și Hărmănești
În ziua de 12.02.2015, polițiști ai Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, Posturilor de poliţie Todireşti şi Hărmăneşti, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Paşcani au acţionat pe raza celor 2 localități pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale şi sustragerii de material lemnos, cât şi verificarea legalității transportul materialului lemnos. Au fost legitimate 8 persoane, 8 atelaje hipo controlate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 lei. Totodată5 a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 0.7 mc material lemnos în valoare de circa 200 lei.
Exemple: au fost depistați A. Mihai, de 23 ani, B. Neculai de 70 ani şi I. Ioan de 36 ani, toţi din comuna Todireşti, judeţul Iaşi care transportau cu atelajele hipo material lemnos fără a deţine acte de provenienţă, motiv pentru care au fost sancţionaţi cu amenda în valoare de 2000 lei fiecare.