Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a luat act de demisia lui Varujan Vosganian din PNL, dar ”accidentul” de la votul din Senat nu se va ”şterge cu buretele” şi astfel de derapaje nu vor fi tolerate de noul PNL. Alina Gorghiu a fost întrebată dacă i-a solicitat demisia din PNL senatorului Varujan Vosganian şi cum vede gestul acestuia.”Da, i-am cerut demisia senatorului Varujan Vosganian din PNL, iau act împreună cu colegii mei de acest lucru. Asta nu înseamnă că se şterge cu buretele accidentul din Senat de la votul de ieri, dar vă subliniez ferm că pe viitor genul acesta de derapaje ale unor parlamentari nu vor fi tolerate de noul PNL. Voi lua cu toate riscurile orice fel de măsură necesară pentru a apăra PNL, inclusiv faţă de cei care ar putea să-l prejudicieze din interior. Avem o mare responsabilitate şi absolut orice gest politic îl vom trata cu înţelepciune”, a declarat Gorghiu.Senatorul Varujan Vosganian, în cazul căruia Senatul a respins solicitarea Parchetului de încuviinţare a începerii urmăririi penale, a anunţat, vineri după-amiază, că demisionează din PNL.El a transmis, vineri, pe blogul personal, un scurt mesaj adresat conducerii Partidului Naţional Liberal.”Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiţi, prin prezenta, demisia mea din noul PNL”, a scris Vosganian.Anterior anunţului făcut de Vosganian pe blog, reprezentanţi ai PNL Iaşi au declarat pentru MEDIAFAX că cererea de demisie a senatorului Varujan Vosganian, membru în organizaţia Iaşi a liberalilor, ar urma să fie înregistrată la secretariatul filialei judeţene a PNL Iaşi, cel mai probabil în cursul zilei de vineri.Varujan Vosganian este membru al PNL Iaşi din 2004, când a fost ales prima dată senator pe listele PNL.Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.Într-o scrisoare adresată, vineri dimineaţă, senatorilor liberali şi obţinută de MEDIAFAX, copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că respingerea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru senatorul Varujan Vosganian nu poate rămâne fără urmări politice şi că îi este greu să accepte ”drumul greşit” ales de o parte dintre senatorii PNL. Gorghiu precizează că i-a cerut lui Vosganian demisia din PNL, iar dacă acest lucru nu se va produce, atunci va propune excluderea acestuia din PNL.