O amnistie oferită părților în conflict în estul Ucrainei ca parte a unui nou acord de armistițiu nu îi va include pe cei care au doborât anul trecut cursa MH17 a companiei Malaysia Airlines, a promis joi președintele ucrainean Petro Poroșenko, informează agenția DPA.”Nicio lege nu-i va ierta pe teroriștii care au comis atacul asupra victimelor nevinovate ale MH17″, a spus Poroșenko la Bruxelles, după discuții purtate cu liderii UE.”Noi nu îi vom ierta niciodată și ei trebuie și vor fi pedepsiți de instanțe”.El a precizat că a transmis acest mesaj prim-ministrului olandez Mark Rutte. Majoritatea celor 298 de persoane aflate la bordul avionului de pasageri, doborât la 17 iulie în estul Ucrainei, erau cetățeni olandezi.Rebelii din Ucraina sprijiniți de Rusia sunt suspectați de a fi în spatele incidentului, deși nu se știe cine a fost responsabil, amintește DPA.Ministrul de externe olandez Bert Koenders a declarat că trebuie făcută dreptate, în timp ce parlamentul de la Haga a cerut o garanție că anchetele penale continuă nestingherit.Rudele victimelor au insistat ca „cei responsabili pentru prăbușire și, prin urmare, pentru uciderea celor 298 de pasageri nevinovați, să fie anchetați, urmăriți și pedepsiți”.