Țigara electronică, comercializată de multe ori sub promisiunea de a-i ajuta pe fumători să renunțe la acest viciu, are efectul contrar asupra tinerilor și adolescenților care o încearcă crezând că oferă un mod „sănătos” de a fuma, existând riscul ca aceștia să devină la rândul lor dependenți de nicotină, conform unui studiu medical american, transmite sâmbătă AFP.
„Țigările electronice sunt foarte promițătoare ca instrumente care să-i ajute pe fumători să se lase de fumat”, a declarat vineri Wilson Compton, directorul adjunct al Institutului național american împotriva abuzului de droguri.
„Aceste țigări le permit fumătorilor să-și păstreze anumite obiceiuri, în timp ce renunță să fumeze tutun”, a explicat el cu ocazia participării la Conferința Asociației Americane pentru Progresul Științei, desfășurată în această săptămână la San Jose, California.