Udrea a spus la ICCJ că Dorin Cocoş avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţ

07udreaElena Udrea a declarat la instanţa supremă, la judecarea cererii de arestare preventivă pe numele său, că Dorin Cocoş avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţul lor, astfel că nu îşi spuneau ce făceau în timpul zilei, iar declaraţiile de avere le completa luând legătura cu contabila lui.Declaraţia Elenei Udrea este prezentată în motivarea instanţei la decizia de arestare preventivă a deputatei.”A mai arătat că fostul soţ avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţul, din anul 2013 şi că s-a şi căsătorit la doar două luni după divorţ, astfel că nu avea tipul de relaţie în care îşi spuneau ce făceau în timpul zilei. De asemenea, a învederat că nu ştia unde se duce în vacanţă fostul soţ şi nici nu-i spunea ce afaceri face”, notează instanţa în motivare din declaraţia dată de Udrea la judecarea propunerii de arestare.Cu privire la declaraţia de avere, Udrea a spus că a declarat doar ceea ce a ştiut şi că Dorin Cocoş nu i-a spus că a făcut un împrumut personal către firma lui. Mai mult, Udrea a susţinut că au fost şi alte situaţii în care lucrurile pe care Cocoş i le spunea pentru a fi trecute în declaraţia de avere „nu erau precise sau în totalitate exacte”, motiv pentru care „a trebuit să refacă de foarte multe ori declaraţia de avere”.”În continuare, a arătat că momentul întocmirii declaraţiei de avere era dramatic, când, datorită obligaţiei de a declara bunurile soţului, bunurile comune şi bunurile personale, aveau zile întregi de certuri, întrucât fostul soţ nu avea vreo obligaţie legală să o facă şi nici nu vroia să o facă. A arătat că modalitatea concretă în care completa declaraţia de avere consta în aceea că lua legătura cu contabila fostului soţ”, mai redă instanţa din declaraţia Elenei Udrea.Udrea a mai spus despre Cocoş că, în calitate de om de afaceri, acesta a relaţionat cu toate partidele politice şi „nici Gheorghe Ştefan, nici Sandu Gabriel şi nici alţi oameni politici nu relaţionau cu Dorin Cocoş prin Elena Udrea, ci direct, având relaţii mult mai vechi decât relaţiile pe care le avea ea cu foşti colegi de partid”.Elena Udrea a fost arestată, miercuri de instanţa supremă, în dosarul Microsoft.Iniţial, ea a fost acuzată în acest dosar de spălare de bani (în forma dobândirii/ utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni) şi fals în declaraţii de avere.Potrivit procurorilor, contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere ale Elenei Udrea din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.În prezent, Udrea este acuzată, în dosarul Microsoft, şi de trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro.Fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş este acuzat în acest dosar că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.La rândul său, Dinu Pescariu a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.