Senatorul PNL Teodor Atanasiu susține că liberalii ar fi reușit să strângă aproximativ 80 de semnături pentru proiectul de Hotărâre privind revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului.
„Avem spre 80 (de semnături — n.r.) și sunt doar semnăturile din grupul PNL și independenții care au vrut să se alăture cu semnăturile. Deci nu avem de la alte grupuri parlamentare”, a spus luni Atanasiu.
El a adăugat că solicitarea PNL de revocare a lui Tăriceanu de la șefia Senatului va fi transmisă Biroului Permanent la „momentul oportun”.
„Nu am stabilit când vom depune solicitarea. Când o să considerăm că este momentul optim, atunci o să o depunem. Depinde foarte mult de prezența pe care o avem în următoarele zile și săptămâni la Parlament. Săptămâna asta este și Consiliul Europei, sunt oameni plecați din țară și participă acolo. De aceea, nu cred că va fi săptămâna aceasta, dar nu este imposibil”, a explicat liberalul.
Conform Regulamentului Senatului, pentru revocarea președintelui acestei camere este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Potrivit site-ului Senatului, în prezent sunt opt senatori neafiliați grupurilor parlamentare, iar grupul senatorial al PNL însumează 61 de senatori.