Cinci soldați ucraineni au fost uciși și 14 au fost răniți în luptele ce au avut loc în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, în pofida armistițiului intrat în vigoare la 15 februarie, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de AFP.’Majoritatea au murit în jurul orașului Debalțevo’, zona cea mai tensionată de pe linia frontului, a precizat purtătorul de cuvânt Vladislav Seleznev.Un regim de încetare a focului a intrat în vigoare la miezul nopții de sâmbătă spre duminică, așa cum prevedea acordul convenit săptămâna trecută la Minsk, dar acest armistițiu pare destul de fragil, Kievul și rebelii acuzându-se reciproc de nerespectarea acestuia.La Debalțevo, nod feroviar strategic ce leagă cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei — Donețk și Lugansk, confruntările continuă, mai multe mii de soldați ucraineni fiind amenințați cu încercuirea de către forțele rebele.