Doi copii diagnosticați cu grave afecțiuni la inimă vor fi operați gratuit în Franța

Doi copii, în vârstă de 6 luni și respectiv 12 ani, diagnosticați cu defect septal atrioventricular tip A și defect septal ventricular, coarctație de aortă și bicuspidie aortică, vor fi operați gratuit pe cord la un spital de top din Paris, unde vor fi preluați marți de o echipă de medici specialiști în chirurgie cardio-vasculară pediatrică.

„În România sunt puține unități specializate în chirurgia cardiacă pediatrică, în comparație cu numărul de copii care au nevoie de acest tip de intervenții chirurgicale. Datorită expertizei internaționale de care dispune Intermedicas și prin susținerea financiară a partenerilor, ne-am unit forțele pentru a da o a doua șansă acestor copii. Nu există un număr limită de copii pe care îi vom trimite la tratament, important este ca familiile să intre în contact cu noi”, a declarat marți Ana Maria Marian, CEO Intermedicas Worldwid, potrivit unui comunicat remis presei.

Cele două cazuri sociale sunt trimise în Franța pentru a fi operate de Intermedicas, prima clinică din România specializată în servicii de second opinion medical, împreună cu Fundația Regina Maria și Fundația ‘Mecenat Chirurgie Cardiaque’ în cadrul Campaniei ‘Inimi pentru Copii’.

Valoarea unei intervenții chirurgicale este de aproximativ 20.000 euro pentru fiecare caz și este susținută de Fundația ‘Mecenat Chirurgie Cardiaque’, iar costurile logistice asociate acestor intervenții sunt asigurate de Fundația Regina Maria și de Intermedicas.

Potrivit sursei citate, eligibile pentru campanie sunt cazurile sociale cu malformații congenitale cardiovasculare, care au nevoie de intervenții chirurgicale de urgență.

Cei care vor putea beneficia de aceste operații sunt copiii cu vârste între 1 și 16 ani, proveniți din familii care nu dispun de mijloacele financiare pentru a putea plăti costul intervențiilor.

Anual în România se nasc peste 1.400 de copii cu malformații la inimă, mai puțin de jumătate ajung să fie tratați. Dacă ajung să fie operați, nouă din zece copii supraviețuiesc.

Campania continuă și pe parcursul anului 2015, cei care au nevoie de ajutor sunt rugați să contacteze Intermedicas — 021-2221370 sau office@intermedicas.com sau Fundația Regina Maria: 031-4381809 sau frm@fundatiareginamaria.ro.