Deputatul independent Sebastian Ghiță a răspuns marți, după amiază, la ieșirea de la DNA, întrebărilor ziariștilor. ”Nu am știut că sunt un grup (e vorba de persoanele implicate în lucrările de la Comarnic, cu finanțare europeană), nu știu ce au făcut oamenii ăștia, înțeleg că i-aș fi ajutat, dar nu știu în ce măsură i-am ajutat și cum am făcut asta, fiind vorba de fonduri europene”. Ghiță a cerut ziariștilor să aibă răbdare fiindcă lucrurile se vor lămuri. Despre cumnatul lui Victor Ponta a spus ceea ce a declarat și la intrarea la DNA, că îl cunoaște prea puțin, neavând o relație apropiată: ”Ne-am văzut de cinci- șase ori, asta-i tot”. Întrebat dacă are vreo interdicție, Sebastian Ghiță a spus că are interdicția de a se întâlni cu familia Cosma în această perioadă. Este vorba de Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova și fiul acestuia Vlad Cosma, deputat PSD, ambii sub control judiciar pentru 60 de zile. (A.M. Press)