Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, luna trecută, o creștere solidă în Europa (UE plus EFTA), iar cota de piață a constructorului autohton de automobile s-a menținut la 3%, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marți.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat, în ianuarie, la 30.742 de unități, în creștere cu 7,4% față de perioada similară din 2014 (28.634 vehicule). În 2014 au fost vândute 359.141 de autoturisme marca Dacia în UE, un avans de 23,9% față de 2013.
Grupul Renault a raportat un avans al livrărilor de 10,1% luna trecută, la 96.852 unități.
Vânzările grupurilor auto germane Volkswagen și Daimler au crescut cu 6,6% și, respectiv, 14,8%, livrările Ford și Toyota au urcat cu 5,4% și, respectiv, 8,5%. PSA Peugeot Citroen a raportat un declin al livrărilor de 1,5%
Statisticile vizează piețele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerț Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia și Elveția.