Iohannis: Rolul meu constituțional de mediator mă obligă să veghez la protejarea sistemului judiciar de orice ingerință

iohanisPreședintele Klaus Iohannis afirmă că rolul său constituțional de mediator îl obligă să vegheze la protejarea sistemului judiciar de orice ingerință din partea altor puteri ale statului. „Rolul meu constituțional de mediator mă obligă să veghez la protejarea sistemului judiciar de orice ingerință din partea altor puteri ale statului sau a oricăror influențe și presiuni, în așa fel încât cetățenii să aibă încredere în actul de justiție”, a scris miercuri șeful statului pe Facebook. El a afirmat că a vizitat miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că în ciuda condițiilor dificile personalul instituției rezolvă cu profesionalism un număr mare de cazuri. „Cetățenii se așteaptă ca dreptatea să învingă nedreptățile și verdictele să respecte litera și spiritul legii, indiferent cine este cel judecat. Știu ca procesele durează uneori extrem de mult, costă scump și mulți dintre noi își pot pierde răbdarea și speranța. Judecătorii pe care i-am întâlnit lucrează peste program, în condiții adesea dificile și într-un spațiu foarte restrâns. Cu toate acestea, personalul celei mai înalte instanțe de judecată din România este devotat slujirii adevărului, rezolvând cu profesionalism un mare număr de cazuri”, completează Iohannis.