Senatorul PNL de Iași Mihaela Popa, vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României, cere conducerii Primăriei municipiului Iași prezentarea unei strategii culturale coerente și articulate pentru orizontul de timp 2021. Îndemnul vine la o lună după ce parlamentarul liberal a atras atenția, tot în mod public, asupra ezitărilor municipalității în ceea ce privește proiectul Iași – Capitală Culturală Europeană 2021. ”La Ministerul Culturii a avut loc sesiunea de informare privind orașele candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Din păcate, Iașul nu a fost reprezentat la cel mai înalt nivel, cum s-a întâmplat în cazul municipiului Cluj Napoca. Sper ca autoritățile locale din Iași să își respecte promisiunea publică și să abordeze cu toată seriozitatea acest demers, care poate deveni o măsură a succesului sau, din păcate, a eșecului pentru întreaga administrație locală”, a declarat senatorul PNL Mihaela Popa. În acest sens, parlamentarul PNL Iași amintește promisiunea publică făcută de către primarul Gheorghe Nichita, vicepreședintele Fundației Iași Capitală Culturală, Florin Cîntic, și Dan Doboș, project manager, la data de 6 februarie 2015, potrivit căreia draftul de strategie culturală pentru proiectul Iași CCE 2021 va fi finalizat până pe data de 16 februarie 2015. ”Așteptăm o prezentare publică a acestui draft de strategie în Comisia de Cultură a Consiliului Local, dar și în fața opiniei publice din Municipiul Iași, precum și a liderilor de opinie și a instituțiilor publice care pot fi capacitate în acest demers. Ca parlamentar de Iași și vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, îmi reafirm disponibilitatea, la fel ca toți colegii mei parlamentari, de a ne implica activ în acest proiect. Trebuie doar ca managerii proiectului să ceară acest lucru într-un mod coerent”, a completat senatorul PNL. (E.M.)