Preşedintele egiptean a cerut Consiliului de Securitate al ONU să aprobe o intervenţie militară în Libia împotriva SI

General Abdel Fattah al-SisiPreşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a cerut marţi Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie care să permită o intervenţie militară internaţională în Libia, relatează postul Al-Arabiya.giptean „Nu există altă opţiune”, a declarat Abdel Fattah el-Sisi pentru postul de radio francez Europe 1, pe fondul escaladării tensiunilor în Libia după ce gruparea extremistă sunnită Stat Islamic (SI) a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni copţi recent răpiţi pe teritoriul libian.La solicitatea preşedintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi şi a omologului său francez Francois Hollande, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni miercuri pentru a discuta pe tema crizei din Libia, informează portalul Afrik.com.Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei Franţei, el-Sisi şi Hollande au avut o discuţie telefonică în care au „evocat situaţia din Libia”.Cei doi şefi de stat au cerut „extinderea operaţiunilor împotriva Daesh (acronimul în arabă al SI) în Libia”.Preşedintele egiptean a solicitat în mod repetat o intervenţie militară internaţională în Libia. Cairo exercită presiuni asupra comunităţii internaţionale să-şi ducă până la capăt misiunea în Libia, după intervenţia NATO, soldată cu înlăturarea de la putere a lui Muammar Kadhafi în 2011. De atunci, Libia se află în haos.”Europenii nu şi-au încheiat misiunea în Libia. Am lăsat poporul libian prizonier miliţiilor extremiste”, a declarat preşedintele egiptean pentru Europe 1.Luni, Cairo a anunţat că a bombardat poziţii ale SI în Libia.