Breaking News

Preţul gazelor pentru populaţie ar putea creşte cu 7% în acest an, dar nu se ştie când

gazPreţul gazelor naturale destinate consumului populaţiei ar putea creşte în acest an cu 7%, o majorare fiind posibilă de la 1 aprilie sau 1 iulie, în funcţie de decizia Guvernului de a anula sau nu decizia prin care a suspendat calendarul de liberalizare a preţului.Majorarea ar putea să aibă loc la 1 aprilie sau 1 iulie, creşterea pentru întregul an curent fiind estimată la 7%, a declarat marţi într-o conferinţă preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ.Pentru 2016 şi 2017 sunt prognozate majorări de câte 5%, a adăugat Havrileţ.Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) au cerut Guvernului să crească de la 1 aprilie pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET-uri) de la 53,3 lei MWh la 62 lei MWh.Executivul a respins solicitarea, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie, iar astfel s-ar acumula noi datorii. Refuzul de a creşte preţul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost încheiată o nouă scrisoare de intenţie la acordul cu cu FMI.Conform calendarului convenit anterior cu FMI şi CE, preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit să crească de la 53,3 lei MW/h în iulie 2014, la 54,6 lei în octombrie 2014, la 56,1 lei în ianuarie 2015, la 58,9 lei în aprilie 2015 şi la 62 lei în iulie 2015.Creşterea preţului a fost însă amânată de Guvern, care doreşte prelungirea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate cu trei ani, până la 30 iunie 2021.Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.