Rovana Plumb: Moţiunea simplă a PNL nu are obiect, Inspecţia Muncii nu se desfiinţează

plumbMinistrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea simplă a PNL intitulată „PSD guvernează la negru.Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!” conţine „afirmaţii nefondate” şi „nu are obiect”, deoarece „Inspecţia Muncii nu se desfiinţează”.„Mă aflu, astăzi, în faţa dumneavoastră, pentru a răspunde afirmaţiilor nefondate susţinute de către semnatarii moţiunii. Inspecţia Muncii nu se desfiinţează. Pornind de la această afirmaţie, pe care o susţin cu toată responsabilitatea, moţiunea prezentată astăzi nu are obiect”, le-a spus Plumb deputaţilor.Ea a arătat că se impune crearea unei instituţii „mai performante”, care să optimizeze activităţile de control în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii. „Am luat decizia de a crea o nouă instituţie nu prin desfiinţarea Inspecţiei Muncii, nu prin desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cum în mod fals se afirmă de către semnatarii moţiunii, ci prin reorganizarea prin comasarea celor două instituţii. Această modalitate a avut în vedere şi posibilităţile actuale în ceea ce priveşte capital uman şi fondurile publice”, a spus Rovana Plumb arătând că această reorganizare înseamnă „întărirea actului de control, precum şi conferirea unei sporite autorităţi inspectorilor care vor avea atribuţii şi drepturi mult mai bine conturate pentru exercitarea funcţiei de autoritate de stat”.Potrivit ministrului Muncii, personalul din aceste instituţii supuse reorganizării nu îşi pierde locul de muncă.„După cum ştiţi, munca nedecalarată are consecinţe negative pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung atât pentru cetăţean, cât şi pentru societate”, a mai spus Plumb, menţionând că înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi securitate Socială are ca scop „optimizarea activităţii de control în domeniul relaţiilor de muncă”.