Energia produsă în centralele nucleare are un rol serios în asigurarea securității energetice, nu doar pentru statele care susțin această tehnologie, ci și pentru Uniunea Europeană ca întreg, și are un impact scăzut asupra mediului înconjurător, comparativ cu producția prin alte tehnologii, susține ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis, joi, AGERPRES, oficialul român a transmis vicepreședintelui Uniunii Europene, Maros Sefcovic, și comisarului UE Arias Canete o scrisoare prin care susține neutralitatea tehnologică în mixul energetic, inclusiv prin dezvoltarea energiei nucleare, în cadrul procesului de realizare a Uniunii Energetice. Andrei Gerea a transmis acest document în calitate de președinte al grupului statelor membre pro-nucleare, acesta fiind asumat de România, Franța, Republica Cehă, Lituania, Polonia, Slovacia și Regatul Unit al Marii Britanii.
„Din punctul nostru de vedere, energia produsă în centralele nucleare are un rol serios în asigurarea securității energetice, nu doar pentru statele care susțin această tehnologie, ci și pentru Uniunea Europeană ca întreg. Acesta este mesajul principal pe care vrem să îl transmitem. În plus, energia astfel produsă este una cu impact scăzut asupra mediului înconjurător, comparativ cu producția prin alte tehnologii. Includerea în mixul energetic a energiei nucleare ne permite înscrierea pe un traseu corect în ceea privește atingerea obiectivelor de limitare a emisiilor de carbon la nivelul Uniunii”, a declarat ministrul Andrei Gerea.
Potrivit acestuia, proiectele nucleare trebuie să găsească sprijin și finanțare europeană, pentru că ele nu pot lipsi dintre sursele principale de energie.
„Noi ne dorim să exploatăm această resursă concomitent cu continuarea eforturilor de creștere a gradului de siguranță, prin cercetare și inovare în domeniu’, a adăugat el.
Și Ungaria a trimis, la rândul său, o scrisoare vicepreședintelui Maros Sefcovic, prin care se alătură grupului de state membre pro-nucleare și își exprimă adeziunea față de cele propuse în scrisoarea ministrului român.
În corpul documentului transmis de ministrul român al Energiei se arată, printre altele, importanța promovării energiei nucleare ca modalitate de diversificare a surselor de energie, în contextul urmăririi atingerii obiectivelor UE privind schimbările climatice, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, este subliniat rolul energiei nucleare în consolidarea unui mix care să asigure securitatea energetică atât a statelor membre ale grupului pro-nucleare, cât și Uniunii Europene în general.
Scrisoarea conține șase puncte și pledează pentru recunoașterea rolului energiei nucleare în asigurarea obiectivelor UE de reducere a emisiilor de carbon și în creșterea securității energetice, accelerarea Fazei IV a propunerilor legislative UE privind sistemul de comercializare a emisiilor, astfel încât să fie stimulată atingerea obiectivelor de mediu ale UE prin promovarea neutralității tehnologice, a investițiilor în proiecte de producție cu emisii reduse de carbon,
asumarea angajamentului Comisiei pentru identificarea mecanismelor de finanțare la nivel european a marilor proiecte de infrastructură aplicabile inclusiv în domeniul nuclear, stabilirea unui set de măsuri de sprijinire a cercetării și inovației în domeniul fuziunii și fisiunii nucleare, stabilirea de către Comisie, ca urmare a consultării cu statele membre, a unui ghid care să constituie baza de acțiune pentru industrie și investitori în domeniul noilor proiecte nucleare, întărirea cooperării intra-europene, astfel încât să se asigure expertiză și o mai bună sprijinire a proiectelor prin coordonarea, organizarea și finanțarea asistenței tehnice între statele membre și industrie.
La final, documentul reiterează intenția de a promova energia nucleară în rândul acelor state membre care aleg și susțin această sursă de energie.