Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, că liberalii îl vor susține în Parlament pe Eduard Hellvig, nominalizarea făcută de către șeful statului, Klaus Iohannis, pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI).
„Propunerea făcută de Președintele României are menirea de a pune capăt unei situații de interimat la SRI și de a întări autoritatea unei instituții care a fost supusă mai multor atacuri politice în ultima perioadă. Domnul Eduard Hellvig are o serioasă activitate publică, corectă și necontroversată, iar nominalizarea sa va fi susținută de către PNL în Parlament”, afirmă Gorghiu, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Liderul PNL susține că este vorba de o procedură normală, în care, așa cum arată Constituția, Parlamentul este chemat să numească, la propunerea Presedintelui României, un director de serviciu de informații.
„În spiritul și litera legilor și ale Constituției României, cât și prin natura valorilor pe care le promovează, Partidul Național Liberal consideră că este absolut firesc ca din partea Președintelui României să vină o propunere civilă pentru conducerea Serviciului Român de Informații. Conducerea civilă a serviciilor de informații reprezintă atât o practică a țărilor cu democrații consolidate, cât și un angajament al României ca țară membră NATO”, a adăugat Alina Gorghiu.
Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joi, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al Serviciului Român de Informații.
„Ambele servicii secrete au rămas, în ultima perioadă, fără directori, atât SRI, cât și SIE, din motive diferite. În ultimele săptămâni, datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenția publică. Am considerat că, în această perioadă, este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă pentru a instaura calmul necesar acolo. Astfel, am decis să fac o nominalizare pentru poziția de director al SRI. În această seară, am semnat scrisoarea către președinții celor două Camere ale Parlamentului și l-am propus pe dl Eduard Raul Hellvig pentru poziția de director al Serviciului Român de Informații”, a declarat președintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.