Ritmul de creștere a activității economice din zona euro a depășit estimările analiștilor luna aceasta, în pofida temerilor privind posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro, transmite Bloomberg.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a urcat în februarie la 53,5 puncte, de la 52,6 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare a companiei Markit, cu sediul la Londra.
Indicatorul Markit din această lună se află la cel mai ridicat nivel din iulie 2014.
Analiștii se așteptau la un avans de până la 53 de puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.