NICI SĂRACI ȘI NICI BOGAȚI

Adi Cristi

Țara se află într-un irecuperabil dezmăț al corupților, de genul balurilor de cristal de altădată. În mijlocul ringului de dans câte un procuror DNA își învârte elegant sau mai brutal partenera sau partenerul, oferind asistenței momente de adevărat suspans.

Într-o astfel de explozie a mişcării nu mai știi sau nu mai ești singur de cel care conduce, evident dansul. Ne aflăm în regimul arestărilor preventive, regim ce pendulează între cel social și cel alimentar, provocând ”mișcări de trupe” în spatele solistului, reprezentantul descoperit al grupurilor infracționale, pe care procurorii îl identifică din arhitectura  ansamblurilor politice, care și-au asumat devalizarea avuției naționale sau chiar a celei europene.

Fără a exagera cu nimic desenul realității constați că ești plasat într-un unghi mort din care nu reușești să observi decât zgomotul de suprafață, neavând acces la subteranele afacerilor tenebroase, în care transpar a fi implicate instituții decisive ale statului de drept.

În fiecare zi DNA ”dă tonul la ȘTIRE”, oferind  țării unul dintre cele mai spectaculoase concerte în aer liber, cu o secțiune specială în spatele gratiilor, evenimente în care suntem chemați să constatăm, cel puțin, cât de profund este putregaiul clasei politice românești. Nu mai ai siguranța unui sol ferm, stabil, pe care să te poți baza în momentul în care încerci un pas înainte, în orice direcție ai îndrăzni să înaintezi. Ești practic prizonierul pasului pe loc, sau cel al pasului suspendat în aer. Stai și te crucești (dacă mâinile nu-ți sunt ocupate cu păstrarea echilibrului într-o așa de mare îmbulzeală), când vezi cum familii întregi au participat la jaful pe care DNA îl scoate acum la iveală, așa cum, în trecut, miliția economică făcea razii prin magazinele alimentare, eliberând de sub tarabe mărfurile dosite de gestionarii pleșcari.

Frați și surori, copii și cumnați, mame și nepoți s-au adunat, asemenea termitelor, pentru a devora pur și simplu banul public, într-o agresivitate greu de povestit în cuvintele simple ale unei relatări de la fața locului. Orice încercare de povestire te transformă instantaneu într-un scriitori horror de mare succes, umbrindu-l pe marele Stephen King.

Aceștia suntem noi, românii, cu toate cele bune și rele, definind astfel profilul poporului și a conducătorilor pe care și-i merită. Oare până când? Oricum, întrebarea fiind retorică, nimeni nu se îngrămădește să dea vreun răspuns, fie el și credibil.

Suntem într-o mare cumpănă a credibilității. Nimic din ceea ce facem, indiferent de cât de bune sunt intențiile noastre, acestea nu au forța necesară stabilității, normalității, gestului firesc de a merge în direcția în care vedem că viața noastră are sens, iar acest sens ne pune față în față cu idealurile invocate în maldărul de promisiuni electorale pentru care ne-am ales conducătorii. Problema noastră s-a dovedit a fi problema conducătorilor. Setea lor nestăvilită de înavuțire, după sintagma ”l-au prins pe Dumnezeu de picior”, a produs acest decalaj profund de dimensiunea gropilor din carosabilul național între așteptări și ceea ce au reușit aleșii noștri să ne dea. Cei mai mulți ne-au dat imense cantități de dezamăgiri, de drăcuiri terminate brusc în surpări profunde de lehamete și dezinteres. Astfel, marea majoritate a celor care au ieșit la vot, să-și aleagă partea bună, care a promis că se va dedica cetățeanului, s-a trezit cu un spectacol grotesc dar palpitant însoțit de zgomotul temător de cătușe, dar mai ales de acele nume, pe care presa a răgușit strigându-le întru demascarea fărădelegilor comise. Într-un final, din lipsă de Băsescu, s-au trezit și procurorii DNA că au liber la anchete, astfel încât în numai două luni au întors scena politică pe dos, scuturând-o de tot ce a dospit timp de zece ani într-o colcăire de afaceri oneroase, toate prinse sub formă de dantelă la costumația luptătorului declarat împotriva corupției, apărător, în același timp, a independenței justiției, atâta timp cât aceasta se ocupau de adversarii lor politici, băgându-i la răcoare, de regulă, pe motive ”de dânșii inventate”.

Încetul cu încetul lațul se strânge în jurul ultimului gât dedat spânzurătorii așteptărilor poporului. Oare care este capul care va termina acest gât dedat execuției judecătorilor? Există această întrebare al cărui răspuns îl cunosc toți cei care știu cine a batjocorit și umilit în ultimii zece ani acest popor nefericit de o astfel de clasă politică, ce a demonstrat că nu-i priește puterea din care, iată, se iese cu mâinile încătușate. Nu știm să fim săraci și nici bogați.