Tăriceanu: Birourile permanente discută luni nominalizarea lui Hellvig la SRI

calin popescu tariceanu2Birourile permanente reunite ar putea discuta luni nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcția de director al SRI, a anunțat vineri președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.Hellvig ar urma să fie audiat mai întâi în comisiile de specialitate, iar apoi va fi convocat plenul reunit al Parlamentului pentru a vota propunerea președintelui, a explicat președintele Senatului.Tăriceanu nu a vrut să comenteze competențele lui Eduard Hellvig, mărturisind că nu l-a remarcat în PNL.”Pe domnul Hellvig îl cunosc destul de puțin, nu era o prezență care să se fi făcut remarcată în mod deosebit în PNL. Și de aceea nu îmi pot permite să fac alte comentarii la adresa sa cu privire la competențele politice sau profesionale pe care le are, dar trag concluzia că, din moment ce a fost nominalizat de președinte, aceasta este cea mai bună propunere pe care a putut să o facă și sigur că Parlamentul va trebui să trateze în mod legal, constituțional această chestiune”, a precizat Tăriceanu la Palatul Parlamentului.El a afirmat că, după ce se va consulta cu colegii din PLR și din coaliția de guvernare, va anunța un punct de vedere cu privire la această nominalizare.”Trebuie să vedem dacă ne inspiră încrederea că serviciile vor funcționa sub o conducere fermă, capabilă să strunească și, eventual, să cenzureze excesele pe care de foarte multe ori puterea le generează”, a adăugat Tăriceanu.Întrebat de jurnaliști, șeful Senatului nu a comentat nici faptul că fostul director al SRI George Maior a fost numit din rândul Opoziției iar Eduard Hellvig este considerat un apropiat al președintelui Klaus Iohannis.