Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, intenţionează să organizeze consultări cu liderii statelor UE privind „viitoarele măsuri” ca reacţie la încălcarea armistiţiului în estul Ucrainei, iar duminică va efectua o vizită la Kiev.„Realitatea este că, la aproape o săptămână de la Acordul Minsk II, au fost semnalate peste 300 de încălcări ale armistiţiului. Oamenii continuă să moară. (…) În acest sens, voi avea consultări cu liderii statelor Uniunii Europene privind viitoarele măsuri”, afirmă Tusk într-un comunicat oficial.”Duminică, mă voi deplasa la Kiev pentru a exprima solidaritate cu poporul ucrainean în aceste vremuri dificile”, a spus Tusk.Luptele continuă în estul Ucrainei în pofida armistiţiului stabilit de Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat, potrivit estimărilor, cu peste 5.400 de morţi.