General bulgar: Frica de încercuire, tipică politicii externe a Rusiei încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic

Diplomația rusă a trăit mereu sub spectrul fricii de încercuire, o constantă încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, a declarat duminică generalul bulgar Todor Boiadjiev, pentru agenția Focus.

Generalul Todor Boiadjiev este autorul unei cărți cu titlul „Operațiuni secrete care au schimbat lumea”.

În opinia sa, Rusia are nevoie ca NATO să-i dea asigurări că nu se va apropia de granițele sale terestre. Generalul bulgar a atras atenția că lucruri bine știute încă de acum 500 de ani, de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, sunt acum uitate.

„Politica externă a Rusiei a trăit mereu cu frica de încercuire. Aceasta nu este paranoia lui Stalin. Această frică reprezintă o constantă în formarea politicii externe ruse. În cazul lui Stalin, paranoia era rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial, dar cum poate să scape Vladimir Putin de ceva creat de politica rusă acum cinci veacuri?

Frica de încercuire după ce NATO s-a apropiat constant și a ajuns la granițele sale. România și Bulgaria — state membre NATO, care au granițe maritime cu Rusia, Turcia și granița NATO cu Rusia, Ucraina pe care americanii au împins-o în NATO (sic), aflată chiar pe granița terestră cu Rusia”, a apreciat generalul bulgar.