ICCJ înlocuieşte arestul preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş

dorin_cocosInstanţa supremă a dispus, luni, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, la propunerea procurorilor DNA, în dosarul „Microsoft”, iar pentru Gheorghe Ştefan, judecătorii au prelungit arestul preventiv. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, luni, ca omul de afaceri Dorin Cocos să fie cercetat, în dosarul „Microsoft”, în arest la domiciliu, impunându-i mai multe obligaţii. Între acestea se numără interdicţia de a părăsi locuinţa din Bucureşti fără a avea permisiunea procurorilor anticorupţie. Dorin Cocoş nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi din dosar, martori sau experţi, precum şi cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat.Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată tot la instanţa supremă.Dorin Cocoş nu poate părăsi arestul Poliţiei Capitalei întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat şi fiul său, Alin Cocoş, dar şi fostul şef al DIICOT, iar fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.În cazul lui Gheorghe Ştefan, instanţa supremă a decis să admită propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 februarie până la 27 martie.În acelaşi dosar, judecătorii au dispus prelungire arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul da afaceri Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie.Nici în cazul lui Gheorgeh Ştefan, Gabriel Sadu şi Dumitru Nicolae deciziile nu sunt definitive, putând fi contestate.