Chris Simion, cunoscută în teatru ca regizor de avangardă, își lansează cel mai nou roman, „40 de zile”, publicat la Editura Trei, printr-un turneu care va dura 40 de zile și care va trece prin 40 de orașe, 40 de librării și va prilejui 40 de întâlniri cu cititorii, informează un comunicat remis luni .Periplul autoarei începe pe 1 martie la librăria Cărturești-Verona și se va încheia pe 9 aprilie. În această perioadă, autoarea se va întâlni cu cititorii din Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Deva, Reșița, Turnu Severin, Ploiești, Constanța, Brașov, Tg. Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Galați, Tulcea, Călărași, Pitești, Mangalia, Giurgiu, Făgăraș, Bușteni, Craiova, Alexandria, Buzău, Slobozia, Câmpina, Predeal, Sinaia, Târgoviște. „După bestseller-ul ‘Ce ne spunem când nu ne vorbim’, Chris Simion ne propune ’40 de zile’, un roman-basm care îți dă poftă de trăit în adevăr și frumos. Cea de-a noua carte, scrisă în 40 de zile, este un joc al introspecției și al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existențială, cu alergie la minciună și cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-oprești, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: ‘încotro?’. Cele 40 de zile de reflecție și sinceritate îți dau răspunsul și la final nu mai ai nicio șansă de ezitare… simți exact pe unde s-o iei”, se arată în descrierea volumului. Din 2009, Chris Simion este membră a Uniunii Scriitorilor din România.