Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași a înregistrat, recent, un nou succes în cursa pentru adjudecarea de noi proiecte cu finanțare europeană. Astfel, în calitate de solicitant în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară 3.2 ”Formare și sprijin pentru întreprinderi și angajați pentru promovarea adaptabilității”, Domeniul ”Competențe pentru competitivitate în domeniul medical – cardiologie pediatrică”, instituția de învățământ superior ieșeană a câștigat o finanțare nerambursabilă în valaore de 20.521.931,18 lei, cu proiectul ”Formarea specialiștilor în domeniul cardiologiei pediatrice pentru un act medical de calitate, cu scopul îmbunătățirii calității vieții”, în care partener este Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Obiectivul principal al proiectului este implementarea de urgență a unui proces intens de formare profesională a personalului din sectorul medical pentru îmbunătățirea competențelor în domeniul cardiologiei pediatrice, cu specialiști externi și interni la Institutul de Boli Cardiovasculare ”Prof.dr. George I.M. Georgescu” din Iași și de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”M.S. Curie” din București. ”În acest sens, se urmărește creșterea gradului de adaptabilitate și adresabilitate a personalului medical la și către cardiologia pediatrică prin aportul de noi tehnologii disponibile în domeniu, folosind totodată know-how-ul oferit de experți internaționali cu vastă experiență în această specializare. Proiectul își propune promovarea și sprijinirea formării profesionale a personalului medical din domeniul cardiologiei pediatrice precum și creșterea gradului de informare a populației cu privire la importanța depistării precoce a malformațiilor cardiace congenitale. De asemenea, își propune furnizarea de formare profesională la locul de muncă pentru dezvoltarea competențelor necesare pentru personalul medical din domeniul cardiologiei pediatrice. Acest obiectiv este imediat măsurabil prin creșterea numărului pacienților operați în România, în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare ”Prof. dr. George I.M. Georgescu” din Iași și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”M.S. Curie” București, de la o medie de 80, în ultimii cinci ani, la minim o sută pe an, în următorii trei ani”, se precizează într-un comunicat al Departamentului de Comunicare din cadrul UMF Iași. Concret, o echipă de experți străini, formată din 13 medici și asistente, vor efectua stagii de pregătire teoretică și practică cu un număr de 75 de medici și 160 de asistente, care vor fi selectați din spitalele ieșene: Spitalul de Pediatrie ”Sfânta Maria”, Institutul de Boli Cardiovasculare ”Prof. dr. George I.M. Georgescu” și Maternitatea ”Cuza Vodă”. Modulul practic de pregătire va consta în o sută de operații de cardio-chirurgie pediatrică, efectuate de experții străini, împreună cu medicii și asistentele din grupul țintă, la Institutul de Boli Cardiovasculare ”Prof. dr. George I.M. Georgescu” din Iași. Perioada de implementare a proiectului este februarie – decembrie 2015 și are ca finalitate înființarea unui ”Centru de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică” la Iași.