Kerry: Iranul nu va avea niciodată dreptul să dețină arma nucleară

abuzurile-din-romania-trec-oceanul-scrisoare-deschisa-pentru-secretarul-de-stat-american-john-kerry-242298Iranul nu va avea niciodată dreptul de a deține bomba atomică întrucât această țară este semnatară a Tratatului de neproliferare (TNP), a afirmat miercuri secretarul de stat american John Kerry, cu cinci săptămâni înainte de un posibil acord în domeniul nuclear cu Teheranul.’Iranul are interdicție pentru totdeauna de a fabrica arma nucleară, în virtutea aderării la Tratatul de neproliferare’, a afirmat John Kerry în fața unei comisii a Congresului SUA, după cum relatează AFP.Republica islamică este semnatară a TNP, un text multilateral deschis spre semnare la 1 iulie 1968 și intrat în vigoare la 5 martie 1970, însă Teheranul este acuzat că nu respectă acest tratat fundamental al dreptului internațional, încercând să fabrice arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil.John Kerry a avertizat marți Iranul că momentul adevărului se apropie, șeful diplomației americane referindu-se la faptul că Teheranul și marile puteri din Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania) au termen până la 31 martie să ajungă la un acord istoric în problema controversatului dosar nuclear iranian, acord care să pună capăt celor peste 10 ani de criză diplomatică, după ce au eșuat în semnarea unui astfel de document în noiembrie anul trecut.