Lucrările de reabilitare a tronsonului București – Fundulea din Autostrada A2 vor începe în primăvară și vor dura maximum un an, costurile urmând să urce la aproape 22 de milioane de euro, a declarat, miercuri, șeful Direcției Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din CNADNR, Florin Dascălu.
Am făcut reparații și vor continua reparațiile. Avem pregătit un proiect de reabilitare a acestui tronson (București — Fundulea — n. r.), din beton de ciment. Este aprobat și soluția va fi pusă în aplicare în acest an. Deci, va fi reabilitat acest tronson de la București la Fundulea, pe ambele sensuri. Soluția deja aprobată este frezare 8 centimetri a betonului de ciment și înlocuire cu asfalt. Costurile vor fi cam 22 de milioane de euro. Lucrările vor începe în primăvară, imediat ce vom finaliza campania de iarnă”, a precizat Dascălu.Potrivit acestuia, tronsonul se va afla în șantier la vară, când lumea va merge pe litoral, iar circulația se va face în condițiile corespunzătoare.Reprezentantul CNADNR a estimat că lucrările vor dura maximum un an, însă se va încerca să se rezolve până la finele lui 2015.”La vară, porțiunea va fi în șantier, iar lucrările se vor face sub circulație în condiții corespunzătoare. Se va lucra pe jumătate de cale, pe fiecare sens. Vor dura maximum un an (lucrările — n. r.). Încercăm să rezolvăm până la finele anului”, a spus Florin Dascălu.