Un poem satiric despre șeful statului postat pe o rețea de socializare i-a atras pedeapsa cu închisoarea unei tinere care a câștigat concursul Miss Turcia în 2006.
Merve Butuksarac, top model și designer industrial, a fost interogată de poliție în ianuarie în legătură cu difuzarea în august 2014 pe contul ei de Instagram a unui poem referitor la aparenta mărturisire a unui politician hoț și corupt, relatează agenția EFE.
Textul intitulat „Poemul șefului” nu menționează în niciun moment numele politicianului, deși referirile sunt evidente actualul președinte turc Recep Tayyip Erdogan, în vremea când acesta era premier.
„Am furat acum 11 ani și voi continua să fur. Cine ar fi atât de nebun să mă judece?”, sunt câteva versuri ale poemului.
Referirea cea mai clară se află în strofa a doua: „Am în casă mai multe milioane de dolari/Ca să-i reduc la zero am un fiu Bilal’, referire la numele unuia din fiii lui Erdogan.
Poemul a fost accesat de 960.000 de utilizatori de rețele de socializare. „Pot să mă condamne; știm că există peste 70 de persoane în tribunale acuzate de critici; majoritatea sunt cunoscute sau sunt ziariști”, a declarat Merve Butuksarac pentru EFE.