Oficiali de la Pentagon: Rusia ar putea destabiliza Republica Moldova şi Muntenegru

130925-D-BW835-074Rusia ar putea încerca să destabilizeze ţări care nu sunt membre NATO precum Republica Moldova şi Muntenegru, atrag atenţia oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării audiaţi în Congresul SUA pe tema oportunităţii oferirii de armament letal Ucrainei.Potrivit ABC News, oficiali de la Pentagon le-au transmis membrilor Comisiei Forţelor Armate din Camera Reprezentanţilor că Rusia ar putea extinde ingerinţele în alte regiuni ale Ucrainei.În plus, potrivit oficialilor citaţi, Rusia ar putea încerca să destabilizeze ţări nonmembre NATO precum Republica Moldova şi Muntenegru.Generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa, a declarat că a prezentat Administraţiei Barack Obama opţiunile pe care le are la dispoziţie în privinţa crizei din Ucraina. Printre acestea se numără oferirea de armament greu armatei ucrainene şi instruirea personalului militar.Premierul Marii Britanii, David Cameron, a afirmat marţi că Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, deoarece altfel există riscul destabilizării Republicii Moldova şi a ţărilor baltice. Sancţiunile economice impuse Rusiei trebuie extinse şi înăsprite dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, nu va retrage trupele din Ucraina, a declarat David Cameron în faţa membrilor Comisiei parlamentare britanice pentru Relaţia cu Guvernul. Occidentul trebuie să menţină sancţiunile impuse Rusiei, pentru a contracara acţiunile acestei ţări. „Instabilitatea la care riscăm să asistăm dacă nu vom contracara Rusia ne va afecta pe toţi pe termen lung, pentru că vom observa noi acţiuni destabilizatoare. Ar putea fi vizată Republica Moldova şi ţările baltice”, a subliniat Cameron.