Portrete: Federico Barocci – Martiriul Sfântului Vital

Ulei pe pânză, 302 x 268 cm.

Barocci este unul dintre primii şi cei mai inteligenţi interpreţi ai picturii din perioada Contrareformei. Artistul creează o punte de legătură între pictura renascentistă (Correggio, Rafael) şi noul curent promovat de şcoala de pictură din Bologna, întemeiată la sfârşitul secolului al XVI-lea. Această icoană provine din Biserica San Vitale – Sfântul Vital din Ravenna şi este una dintre capodoperele artistului. Tabloul este o mărturie clară a modificării concepţiei lui Barocci asupra semnificaţiei unei icoane de altar. Pictura sacră capătă o nouă formă. Operele elegante, rafinate şi spirituale specifice manierismului erau destinate unui public de elită, capabil să aprecieze elementele stilistice şi culturale. Artistul renunţă la acestea şi transpune pe pânză imagini explicite, preluate din mediul natural şi popular. În urma Conciliului din Trent, pictorii au primit câteva indicaţii privind arta sacră. Trebuia ca ei să ilustreze cu precizie episoade şi personaje, astfel încât credincioşii să se poată identifica în scenele prezentate. O altă regulă era ca artiştii să introducă în aceste tablouri obiecte de uz comun şi personaje îmbrăcate în haine contempo­rane. Barocci respectă întocmai indica­ţiile Conciliului. Pictorul adaugă în operele sale câteva ingrediente rafinate preluate de la concetăţeanul său, Rafael, Barocci socotindu-se moştenitorul spiritual al maestrului.        Adrian Filip