Autorităţile din Costa Rica au declarat joi că autopsia a confirmat că un român, identificat drept omul de afaceri Costel Comana, s-a spânzurat în toaleta avionului care se deplasa dinspre Bogota spre San Jose, în Costa Rica, relatează Associated Press.Biroul pentru Anchete Judiciare din Costa Rica a anunţat joi că bărbatul a murit din cauza „asfixierii prin spânzurare”. Biroul a precizat că un alt călător a declarat că românul prezenta semne de nervozitate pe durata zborului.Partenera sa era tot româncă, dar nu a fost identificată. Femeia a declarat că a adormit în timpul zborului şi că atunci când s-a trezit, Comana nu mai era la locul lui. Ea a cerut ajutorul stewardului şi cadavrul omului de afaceri a fost găsit în toaletă.Omul de afaceri Costel Comana, care controla societatea Regiotrans şi era anchetat într-un dosar de corupţie, a lucrat la CFR Braşov în anii ’90, perioadă în care a fost avansat şef de gară la CFR Braşov Triaj şi apoi la CFR Călători Braşov.În anul 2000, Costel Comana a decis să-şi dea demisia de la CFR şi să-şi deschidă propria afacere, tot în domeniul feroviar, alături de Iorgu Ganea, care deţinea o sală de jocuri în Gara Braşov, acesta din urmă fiind în prezent arestat într-un dosar de corupţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.După zece ani de când şi-a deschis firma Regiotrans, braşoveanul a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, fiind inclus în Top 500 al revistei Forbes în 2011, având o avere estimată la 30 – 32 de milioane de euro.Costel Comana era cercetat în dosarul în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi din CFR sunt suspectaţi de luare de mită pentru favorizarea unor firme la licitaţii.În acest dosar, omul de afaceri Iorgu Ganea şi Estrella Ştefănescu, şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, au fost arestaţi preventiv în 20 februarie.