Județul Iași a achiziționat cinci freze de zăpadă, prin intermediul unui program cu finanțare europeană

cinci freze de zapadaÎn prezența președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, la Iași a avut loc în această săptămână recepționarea primelor freze de zăpadă din România, achiziţionate prin intermediul fondurilor europene. Utilajele au fost achiziţionate în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă”, cel de-al patrulea proiect al asociaţiei în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa 3. În cadrul acestui proiect au fost achiziționate şi șase unități mobile complet echipate (vehicul cu șenile/roți de tip UTV, remorcă și vehicul tractor), câte una pentru fiecare judeţ din Regiunea de Nord-Est. ”Regiunea de Nord-Est este prima regiune din ţară care cumpără freze de zăpadă multifuncţionale, prin intermediul fondurilor europene. Proiectul are o valoare de 20,8 milioane de lei, din care cofinanţarea judeţelor din Regiune este de doar 417.000 de lei. El se adresează tuturor celor şase judeţe din regiune. Prima componentă a proiectului a vizat achiziţia celor şase ambulanţe pe şenile, care au fost livrate în urmă cu două luni, iar a doua achiziţia a 24 de freze de zăpadă. Astăzi a sosit primul lot de freze, urmând ca până în luna iunie să fie livrate toate cele 24.  Cred că în prezent Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi are cea mai bună dotare din întreaga ţară şi reprezintă cel mai de încredere suport pentru cetăţeni, având capacitatea de a interveni în orice moment, în orice tip de misiune şi pe orice formă de relief. Anul acest vom mai cumpăra şi un snow-mobil pentru intervenţii punctuale rapide”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST. SC Grădinariu Import-Export SRL este societatea care furnizează cele 24 de autofreze multifuncţionale, valoarea contractului încheiat de ADI EURONEST fiind de 15.180.000 lei, fără TVA. Reamintim că, în luna decembrie 2013, Consiliul Judeţean Iaşi a achiziţionat, din fonduri proprii, două autovehicule şenilate şi o autospecială pirotehnică. Toate trei autovehicule se află în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. În ceea ce privește distribuția pe județe a autofrezelor de zăpadă, aceasta este următoarea: Iași – cinci, Suceava – cinci, Bacău – patru, Botoșani – patru, Neamț – trei, Vaslui – trei. (E.M.)