Asociaţia COMMUNIO anunță lansarea oficială a campaniei ”Vin Paștile”, manifestare aflată în acest an la cea de-a VII-a ediție. Campania este cunoscută ieşenilor şi nu numai, ca o pledoarie pentru întoarcearea la tradiţia creştină, la identitatea şi rădăcinile poporului român. Ediația 2015 a campaniei ”Vin Paștile” va cuprinde două etape de acţiuni. Primele șase săptămâni din Postul Mare sunt dedicate activităţilor de formare, iniţiere şi exersare a tehnicilor de încondeiere a ouălor prin tehnica tradiţională. În paralel, comunităţile implicate în campanie vor organiza coruri şi vor promova colindele de Florii şi de Paşte. Această etapă se va încheia prin participarea doritorilor la Pelerinajul de Florii. Etapa a doua a campaniei – mai concentrată şi mai încărcată de spiritualitate – este Săptămâna Mare. Acţiunile Communio din această perioadă sunt: încondeierea ouălor, participarea copiilor la slujbele Deniilor şi dăruirea ouălor încondeiate enoriaşilor participanţi la slujba de Înviere. ”Ne bucurăm să vă anunţăm că, din an în an, campania s-a propagat către tot mai multe comunităţi din oraş şi din judeţ, ba chiar am fost solicitaţi pentru lecţii de încondeiere şi la Bucuresti, Botoşani şi Suceava; de asemenea, ne-am adresat şi comunităţilor de români din alte ţări. Ca şi anul trecut, vom trimite şi în Campania VIN PAŞTILE 2015 instrumente de încondeiat şi cursuri despre tehnicile tradiţionale în multe colţuri ale lumii şi acest lucru ne-a umplut de bucurie. Suntem foarte fericiţi să avem şi anul acesta parteneri de suflet pentru campanie. Asociaţia COMMUNIO bucurã de spijinul şi consilierea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de parteneriate cu Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Societatea Ortodoxã a Femeilor din România, cu numeroase parohii din municipiu și din județ, școli, grãdinițe si Asociația Studenților Creștini Ortodocsi din România”, a declarat dr. Eugenia Burdea, preşedintele Asociaţiei COMMUNIO Iași. (E.M.)