Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la conferința județeană de alegeri a organizației din Maramureș, că fostul șef al statului Traian Băsescu este principalul fondator al partidului.
„Nu mă așteptam ca într-un an să avem peste 60.000 de membri. (…) Da, PMP este partidul președintelui Traian Băsescu și el rămâne partenerul nostru de acum încolo pentru că Mișcarea Populară, Fundația Mișcarea Populară, cea care a generat ulterior partidul, sunt proiecte susținute și inițiate de președintele Traian Băsescu. Imaginați-vă ce ar fi fost România dacă în ultimii zece ani la Palatul Cotroceni n-ar fi fost Traian Băsescu!”, a spus Eugen Tomac.
Președintele PMP a recunoscut că partidul trece printr-un moment dificil odată cu arestarea Elenei Udrea. El a mai spus că o serie de foști miniștri care au făcut carieră profesională datorită fostului președinte nu mai par interesați de politică.
„Eu cred că oamenii de dreapta care cred cu tărie în valorile pe care Traian Băsescu le-a promovat în ultimii zece ani se vor regăsi acest partid, un partid care respectă justiția și care nu trebuie să fugă de ea, să-și pună mir în cap, un partid care crede că clasa de mijloc trebuie respectată și încurajată, un partid care crede că România poate renaște doar prin implicarea românilor. (…) Astăzi sunt foarte mulți miniștri, foști prim-miniștri, foști oameni care au beneficiat de suportul președintelui Traian Băsescu care și-au făcut o carieră politică cu sprijinul președintelui Traian Băsescu și astăzi se prefac că nu cunosc cât de greu a fost atunci când au muncit cot la cot cu Traian Băsescu pentru binele României, pentru a schimba fața acestei țări”, a afrimat Eugen Tomac.
Cei aproape 200 de invitați la Conferința Județeană a PMP Maramureș l-au desemnat prin vot pe noul președinte al filialei, Adrian Todoran, cât și noua componență a Consiliului Executiv Județean.