Execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2015 s-a încheiat cu un excedent de 3,95 miliarde lei, respectiv 0,56% din PIB, față de 1,5 miliarde lei, respectiv 0,22% din PIB, la aceeași dată a anului 2014, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 18,4 miliarde de lei (2,6% din PIB), au fost cu 4,1% mai mari în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent.
Potrivit datelor MFP, creșteri semnificative față de aceeași perioadă a anului precedent s-au înregistrat la încasările din impozitul pe profit (+23,8%), TVA (+18,5% ), impozitul pe venit (16,9%) și venituri nefiscale(+25,4%).
În luna ianuarie s-au redus încasările din accize ( — 11,6%) și contribuții de asigurări sociale (-3,4%).
La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 11,9% în timp ce veniturile nefiscale s-au redus cu 7,4%.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 14,4 miliarde de lei, s-au redus în termeni nominali cu 10,7% față de aceeași perioadă din anul precedent, respectiv 0,4% puncte procentuale ca pondere în PIB.
Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 25,1% față de aceeași perioadă a anului precedent. Scăderea se regăsește la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, datorită plății, în luna ianuarie 2014, a arieratelor către furnizorii de medicamente, ca urmare a implementării Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislația românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 682,6 milioane lei, respectiv 0,1% din PIB, nivel similar cu cel realizat la aceeași dată a anului precedent (674,1 milioane de lei).
Pentru anul 2015, autoritățile române și instituțiile financiare internaționale au convenit un deficit bugetar de 1,83% din PIB. Anul trecut, bugetul general consolidat a consemnat un deficit de 1,85% din PIB.