Programele de burse și rezidențe destinate artiștilor plastici, muzicienilor, cercetătorilor, arhitecților și urbaniștilor români, românilor din afara țării, traducătorilor din limba română profesioniști și în formare, precum și cercetătorilor și jurnaliștilor străini continuă în 2015.
Bursele „Constantin Brâncuși” și „George Enescu” le oferă artiștilor plastici și muzicienilor posibilitatea de a petrece o perioadă de trei luni la Cite Internationale des Arts din Paris, informează organizatorii în documentul citat.
Valoarea unei burse este de 4.554 euro pentru trei luni, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 15 noiembrie.
Obiectivul principal programului este introducerea artiștilor români în circuitul valorilor europene, prin oferirea șansei de a lucra într-un mediu artistic internațional (în arte plastice și muzică). Programul se adresează artiștilor plastici și muzicienilor români cu studii universitare de specialitate încheiate și cu performanțe recunoscute în domeniu.
Bursele „Lucian Blaga” se adresează cercetătorilor români și constau în subvenția pentru un stagiu academic de trei luni în vederea documentării și cercetării științifice într-o instituție universitară sau de cercetare din străinătate. Programul este dedicat schimburilor academice, vizând doctoranzi și cercetători consacrați, care lucrează pe o temă de interes pentru cercetarea românească în directă legătură cu o altă temă mai largă ce presupune o perioadă de cercetare desfășurată în mediul academic (universități, institute de cercetare, biblioteci, etc.) din țara care face obiectul cercetării candidaților, în vederea pregătirii lucrărilor de doctorat, respectiv a lucrărilor care urmează a fi publicate. Sumele acordate sunt de 4.500 euro/bursă, data limită pentru depunerea dosarelor este 31 iulie.
Bursele „Ion Mincu”, program inaugurat în anul 2013, încurajează absolvenții la nivel de masterat și doctorat în domeniile arhitecturii și urbanismului și perfecționarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituții de învățământ și cercetare din Europa. Instituțiile sunt alese de candidați în funcție de proiectele de cercetare gândite în prealabil. Sumele acordate sunt de 3.000 euro/bursă, iar data limită de depunere a dosarelor este 15 septembrie.
Bursele pentru românii din afara țării constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de două luni într-o instituție din România. Acest program este dedicat exclusiv perfecționării academice, adresându-se studenților masteranzi și doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de masterat/ doctorat. Bursele, în număr de trei, se acordă cetățenilor de origine română care trăiesc în afara țării. Valoarea unei burse este de 2.000 euro/bursă, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 10 iulie.
Bursa destinată cercetătorilor străini constă din sprijinul financiar pentru un stagiu de trei luni într-o instituție de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări de cercetare asupra unei problematici care vizează societatea românească. Bursa este destinată doctoranzilor care lucrează pe o temă care privește spațiul românesc și vizează perfecționarea academică pentru pregătirea lucrărilor de doctorat. Sumele acordate sunt de 3.000 euro/bursă, iar data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie.
Bursele de cercetare și documentare destinate jurnaliștilor culturali străini constau în susținerea financiară a unui stagiu de documentare de o lună în România, în vederea promovării fenomenului cultural românesc în presa străină. Se acordă burse jurnaliștilor străini care propun proiecte reflectând diverse aspecte ale culturii românești. Numărul de burse acordate anual este de 10, distribuite în funcție de perioadă convenită împreună cu jurnaliștii selectați, până la sfârșitul anului calendaristic. Aceștia își vor desfășura perioada de documentare pe durata unei singure luni, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 21 aprilie iar sumele acordate sunt de 1.500 euro/bursă.
Bursele pentru traducători profesioniști. Programul își propune o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii profesioniști, specializați în traducerea autorilor români în limbi străine. Candidaților selecționați li se oferă posibilitatea de a traduce în România și de a interacționa în mod direct cu scriitorii, editorii și traducătorii români, precum și cu mediul care definește literatura română. Sumele acordate sunt de 2.000 euro — 1.000 euro pentru o lună, respectiv 2.000 euro pentru cele două luni, împărțiți în două tranșe egale. Data limită pentru depunerea dosarelor este 30 iunie.
Programul de rezidențe pentru traducătorii în formare vizează noua generație de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum și o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesioniști existenți. În acest scop, candidaților selecționați li se oferă o rezidență de o lună în România. Se asigură trei cursuri pe săptămână, timp de trei săptămâni, având ca invitați profesori consacrați în trei domenii importante, pe care bursierii le vor studia pe durata stagiului: Introducere în limba română — noțiuni de gramatică și sintaxă; Introducere în literatura română și Seminarii de traductologie. Se asigură cazarea pentru cei zece bursieri pe toată durata stagiului de o lună la complexul Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia, precum și transportul pentru cursuri între Mogoșoaia și București. Valoarea unei rezidențe este de 1.000 euro/persoană, iar numărul de rezidențe acordate anual sunt de 10. Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 august.