Mărțișorul

Generalizat astăzi la sate și orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile.

Deși nu se știe cu exactitate de când datează acest obicei, se știe că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8.000 de ani, iar mărțișorul își are originea în credințele și practicile agrare de atunci.

Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială. Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul era atârnat de crengile pomilor înfloriți sau de un trandafir, ca să aducă noroc, ori era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Potrivit altor surse, mărțișoarele constau în monede care erau atârnate de fire subțiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.

După unele tradiții, firul Mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăvara, la nașterea anului agrar.

Astfel, întrucât Mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.