Europa de Sud-Est este o prioritate strategică în declarația Comisiei Europene (CE) privind constituirea Uniunii Energetice Europene, a declarat sâmbătă președintele bulgar Rosen Plevneliev pentru Radioul Național Bulgar (BNR), informează duminică agenția Focus.
„De fiecare dată când Rusia și Ucraina sunt implicate într-o dispută, Bulgaria poate suferi și noi ar trebui să schimbăm asta. Am văzut în 2008 Rusia și Ucraina în dispută, iar livrările de gaze către noi s-au oprit. Putem realiza acest obiectiv numai prin intermediul Comisiei Europene și datorită creării Uniuni Energetice Europene, însă acest lucru depinde și de noi. Cine ne-a împiedicat în ultimii 7 ani să construim conexiuni ale rețelelor de gaze cu Grecia, cu România și toate celelalte țări, să liberalizăm piața și să oferim o șansă pentru alte livrări (de gaze)?”, a întrebat președintele bulgar.
În opinia sa, Bulgaria se află pe drumul cel bun, însă ar putea fi de asemenea mult mai eficientă.
„Dacă vă uitați cu atenție la declarația CE privind formarea Uniunii Energetice Europene, (veți vedea) că Europa de Sud-Est este o prioritate. Se vorbește despre urgența acțiunilor în Europa de Sud-Est”, a mai spus șeful statului bulgar, adăugând că acest lucru înseamnă că Bulgaria și-a apărat interesele naționale.
„Ne așteptăm la rezultate în următoarele luni, în următorii ani”, a mai spus Rosen Plevneliev.
„Indiferent de cei care vor fi implicați în dispute în viitor, nu vom fi îngrijorați, având trei furnizori de gaze independenți”, a subliniat președintele bulgar.