Cel mai vechi muzeu din Europa Centrală și de Est, Muzeul Național Brukenthal, are nevoie urgentă de o restaurare complexă, care a fost deja evaluată în urmă cu șapte ani la 50 de milioane de euro, chiar de echipa de specialiști care a restaurat clădirea Teatrului Scala din Milano (Italia).
„Am avut echipa care a restaurat la Scala, a fost aici, acum vreo șase-șapte ani, și am discutat cu ei. Pentru ca acest Palat să fie de sus până jos funcțional, sumele sunt între 30 și 50 de milioane de euro, în funcție de până unde mergi cu calitatea lucrărilor”, a declarat luni, într-o conferință de presă, directorul muzeului, profesorul Sabin Luca.
Acesta a cerut sprijinul autorităților în ultimii nouă ani de zile însă spune că totul a fost în zadar. Din cauză că nu s-a intervenit, o bucată de piatră de 40 de kilograme s-a desprins, din fericire nepunând în pericol viața vreunui vizitator sau a vreunui angajat.
„De nouă ani încoace nu reușim să pornim un program de restaurare a acestei clădiri. Nu reușim din motive — și îndrăznesc să o spun — nu financiare, ci birocratice. Nu reușim să sensibilizăm îndeajuns pe cei care pot să ne ajute, având puterea bugetară, dar și cea a voinței la dispoziție. (…) Acum suntem într-un amplu proces de rezugrăvire (…) dar ce ne facem că s-ar putea să nu mai putem intra în Palat, fiindcă riscul de a cădea componente de piatră în capul celui care intră este mare și tinde a fi uriaș. Gândiți-vă că de 240 de ani și mai bine nu s-a făcut nicio intervenție majoră, se și vede acest lucru”, a spus profesorul Sabin Luca.
În urmă cu câțiva ani, brațul unei statui foarte mari, aflate în curtea interioară, a căzut într-o noapte. Pentru a începe restaurarea măcar a elementelor de piatră care cad, conducerea muzeului a plătit încă din 2006, studiile și planurile de restaurare, din fonduri proprii.
„Problema noastră este să se restaureze părțile care deja au proiect. Noi, în 2006, am plătit din fondurile muzeului proiectul de restaurare al portalului și al primei curți, elementele de piatră. Am plătit și de nouă ani nu se deschide finanțarea pentru restaurare. Acum câțiva ani a căzut brațul uneia dintre statui, greu de 40 de kilograme, noroc că a căzut noaptea. (…) S-au demontat diurne care stăteau pe marginile intrărilor, să nu cadă. Coroana de piatră a dispărut de la intrare, a căzut”, a arătat directorul Brukenthal-ului.
La Palatul Brukenthal este nevoie de lucrări de restaurare de la acoperiș, până în pivniță. Inclusiv parchetul pe care calcă, anual, sute de mii de vizitatori să admire operele din colecții trebuie restaurat. Conducerea Muzeului Național Brukenthal avertizează că, dacă nu se va interveni măcar unde e urgent, peste doi ani, când muzeul aniversează două secole, o să intrăm în muzeu „cu căști, pentru că riscăm să primim o piatră în cap.”
Ultimele lucrări importante efectuate la Brukenthal au fost înainte de 2007, anul Capitalei Culturale Europene Sibiu. Aceste fonduri au fost „importante, dar nu suficiente”, spune directorul Sabin Luca.
În opinia directorului muzeului sibian, Brukenthalul „este un proiect unic în Europa, pentru că este o instituție mixtă ca și proprietate, proprietatea statului și a Bisericii Evanghelice”, motiv pentru care are probleme la accesarea fondurilor europene. Conform acestuia, ca să sensibilizeze Ministerul Culturii, Brukenthalul a început o campanie de strângere de semnături, pentru a obține bani pentru restaurare. Oricine poate semna petiția, chiar și on-line, dacă accesează pagina de web și cea de facebook a muzeului.