Lansare Concurs ”POLIȚIST PENTRU O ZI” prilejuit de ziua de  25 MARTIE- ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE

photo-8561Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează o serie de activități și manifestări prilejuite de Ziua de 25 Martie – Ziua Poliției Române.

În acest sens, astăzi, 02.03.2015 Inspectoratul de Poliție Județean Iași lansează  concursul ”POLIȚIST PENTRU O ZI”, activitate educativ-informativă realizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași care este destinată elevilor  Școlii Gimnaziale ”Al. Vlahuță” Iași.

Scopul acestui demers educativ comun îl reprezintă  creşterea gradului de informare şi dezvoltare a unui comportament antivictimal şi antiinfracţional în rândul populaţiei şcolare în perspectiva integrării tinerilor cu o cultură civică responsabilă în societatea românească.

Cele două secţiuni dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani, dau posibilitatea acestora să opteze pentru unul din cele două domenii : povestiri-eseu-poezie, de maxim 1.000 de cuvinte şi desene-pictură-colaje în alb-negru sau color. Pot fi abordate tematici diverse, toate legate de ceea ce înseamnă meseria de poliţist şi cu ce te poţi confrunta în această activitate.

Înscrierea lucrărilor se face în perioada 02-20.03.2015, iar jurizarea acestora va avea loc în ziua de 25 martie 2015.

Primii trei clasaţi la ambele secţiuni vor primi premii ce vor consta în materiale informative pe temele specifice concursului.

Toate lucrările înscrise în concurs vor primi Certificat de Participare.

 

Menționăm faptul că în prezent, la nivelul I.P.J Iași se află în curs de derulare proiectul educativ ”Copilărie fără delincvență”, implementat la nivelul Școlii Gimnaziale ”Al. Vlahuță” Iași, concursul ”Polițist pentru o zi” fiind una din activitățile de informare și prevenire pe care polițiștii le-au pregătit pentru elevi, părinți și cadre didactice.

Acest proiect a fost iniţiat în urma identificării nevoii de a intensifica activităţile de prevenire a criminalităţii în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, respectiv 14 ani.