Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iași, pentru dare de mită. El a fost la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile. Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în februarie 2013, Mihail Vlasov, la acea dată președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, i-a solicitat unui membru al Parlamentului României să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”. „În schimbul susținerii proiectului de lege, deputatul i-a pretins lui Vlasov ca, în calitatea sa de președinte al Colegiului de conducere al Camerei Naționale, să îl numească în funcția de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, solicitare cu care Mihail Vlasov a fost de acord. În ședința din 6 martie 2013, Colegiul de conducere al CCIR, condus de Vlasov, a admis cererea deputatului respectiv și a dispus numirea acestuia în funcția de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR”, se arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că numirea în funcția de arbitru, de către Colegiul de Conducere al Camerei Naționale, condus de Vlasov, la propunerea acestuia, a avut loc în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia care îndeplinea la data faptelor. DNA menționează că pe parcursul urmăririi penale, a intervenit decesul persoanei care a dobândit calitatea de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, astfel încât față de acesta există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.