Ponta: Dacă se face un dosar în care față de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcție

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că dacă se va face un dosar în care se va începe urmărirea penală față de el, nu are cum să rămână în funcția de prim-ministru, dar a exprimat speranța că în 2015 guvernele nu se schimbă cu „mijloace judiciare”.

„Dacă se face un dosar în care față de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcția de prim-ministru, să stau în fiecare dimineață să dau explicații cum e cu dosarul. Dar eu sper că în 2015 nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla”, a spus Ponta.

În acest context, președintele PSD a anunțat că va propune în Consiliul Național al partidului niște modificări statutare care să stabilească „o atitudine tranșantă” în situațiile în care membri ai Guvernului sau lideri naționali și locali ai partidului se află în diverse faze ale unor cercetări penale.

„Mai direct, eu voi propune — dacă am sprijinul necesar, dacă nu, nu am cum să trec aceste propuneri — ca toți liderii naționali și locali care se află în diverse faze ale unor cercetări penale să aibă statutar, automat, o anumită responsabilitate politică. Adică, se cere începerea urmării penale împotriva mea sau a unui ministru, nu mai pot să mai fiu sau nu mai poate să mai fie în Guvern. Ești trimis în judecată, nu mai poți să ocupi o altă funcție (…). Adică niște lucruri trecute în statut, automate, care nu înseamnă în niciun caz că dacă s-a început urmărirea penală înseamnă că ești și vinovat (…) dar (…) vrem să dea PSD acest semnal foarte clar că are o atitudine tranșantă în asemenea situații”, a explicat Victor Ponta.

El a arătat că unele decizii care se vor lua la Consiliul Național al PSD vor fi „dureroase, dar absolut necesare”.

„Le-am spus colegilor mei: sunt gata să ne batem cu PNL, sunt gata să ne batem cum ne-am bătut cu Băsescu, dar nu vreau să mă bat cu publicul care așteaptă acest lucru de la noi. Un partid politic nu se bate cu opinia publică niciodată. (…) Dacă opinia publică spune ‘aveți această problemă’, atunci trebuie s-o rezolvăm, chiar dacă (…) unii, până la urmă, vor trebui să renunțe la o funcție publică sau politică, o perioadă cel puțin”, a susținut Ponta.